Cristian Sălășan, președinte PNL Lipova : „Acționez și mă implic – îmi doresc un oraș mai curat!”

Sâmbătă, 24 martie, Cristian Sălășan, președinte PNL Lipova  împreună cu Organizația de Tineret au participat la o acțiune de ecologizare în orașul Lipova. Aceasta a constat în amenajarea unui spațiu dezafectat din centrul Lipovei, ecologizare în parcul mare din oraș, cât si pe malul Mureșului, precum și o acțiune de plantare a copacilor pe malul râului.

,,Îmi doresc și sunt convins că vom reuși ca prin implicarea noastră în activități de utilitate pentru oraș  să motivăm cât mai mulți tineri să devină activi în ceea ce privește comunitatea noastră. Doar prin acțiuni concrete vom putea crea modele reale de implicare și doar prin muncă, perseverență  vom  putea  avea si rezultate.

Cu toții ne-am săturat să ne lamentăm de pe margine și să comentăm aspectul orașului nostru. Cred că a venit momentul să ne implică și să punem umărul la treabă pentru a putea schimba ceva!” a declarat Cristian Sălășan, consilier local PNL.

Președintele PNL Lipova este de părere că în comunitatea sa sunt tineri excepționali care sunt dispuși să muncească și să contribuie la dezvoltarea orașului:

„Doresc să multumesc Organizației de Tineret  PNL Lipova,  cât si consilierului local  Dorin Tamaș pentru implicarea de care au dat dovadă în această acțiune. Tinerii au demonstrat și de această dată că le pasă de comunitatea noastră și transmit un semnal tuturor cetățenilor că pentru a schimba ceva în Lipova trebuie să ne implicăm, să muncim, să construim”, concluzionează Cristian Sălășan.

În numele Organizației PNL Lipova, Cristian Sălășan le transmite lipovenilor Sărbători Fericite, iar Învierea Domnului Isus Hristos să aducă tuturor  pace și lumină în suflete!

print

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*