Cântecul care te cheamă la rugăciune Ediția a X-a, Gurahonț

Pentru noi, creştinii, Perioada Sfântului Post este cea mai folositoare de suflet, după cum arată învăţătura patristică: „Postul este maica sănătăţii trupeşti şi sufleteşti” (Sfântul Ioan Gură-de-Aur); postind, mintea poate fi curăţită şi primeşte ascuţime prin lipsirea trupului de aburii mâncărurilor grase şi prin împodobirea lui cu virtuţile înfrânării.Acum este perioada în care copiii și tinerii, roiesc în jurul bisericii pentru a deprinde tehnica de a bate toaca.

Toaca folosită de creștini este atestată documentar încă din secolul al IV-lea. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, în anul 638, vorbește despre două tipuri de toacă, toaca de lemn si toaca de fier, dând toacăi și o semnificație simbolică, de “trâmbiță a îngerilor”. În actele celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 787, se menționeaza obiceiul de chemare la Biserică prin lovire cu ciocanul într-o scandura numită “Sfintele Lemne Sunătoare”.

Toaca este unul dintre simbolurile marcante ale Bisericii Ortodoxe.

Despre toacă există o legendă ce spune că, după ce Noe a terminat de construit arca ce avea să înfrunte potopul, Dumnezeu i-a poruncit acestuia să facă o toacă din lemn. Aceasta urma să fie folosită pentru a-i anunţa pe oameni despre sfârşitul zilelor. Cântecul ei, ce trebuia să răsune de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, avea menirea să le reamintească oamenilor să nu mai cadă în păcat.

În Biserica Ortodoxă toaca e şi o rugăciune curată a omului şi a naturii, înălţată spre Dumnezeu, pentru că atunci când se loveşte cu ciocănelele în toacă, cel care bate toaca zice înlăuntrul său rugăciunea inimii „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” 

În cadrul parteneriatului dintre Biserica Ortodoxă Gurahonţ şi Liceul  “Ioan Buteanu”, în fiecare an, în această perioadă, în parohia Gurahonţ, în cadrul programului catehetic “Hristos împărtăşit copiiilor” se desfăşoară concursul de bătut toaca “Cântecul care te cheamă la rugăciune”, cu premii de Sfintele Paşti. Anul acesta în data de 28.03.2018 între orele 11:00 – 13:00 a avut loc ce-a de-a zecea ediţie a concursului, care s-a desfăşurat în curtea Sfintei Biserici în faţa unui public format din elevi si părinţi.

Concursul s-a desfășurat pe clase și a început printr-un cuvânt adresat elevilor și celor prezenți din partea domnului inspector școlar teritorial Borza Vasile din partea Inspectoratul Școlar Județean Arad, care a fost însoțit de domnul director adjunct Vesa Ciprian. A urmat apoi  cuvântul de învățătură și binecuvântarea rostită de preotul paroh Moț Crăciun Dorel.Au participat înscriindu-se ca şi concurenţi un număr de 31 de elevi de la grupul “Alege Școala” și elevi din clasele IV-VIII de la Liceul “Ioan Buteanu” Gurahonţ.

Juriul a fost format din: Preot iconom stavrofor Mot Dorel, profesoara Ghibu Oana, profesorul de religie Stan Gheorghe și profesoara Petrar Tania.

La începutul concursului eleva Braica Ionela a recitat o poezia “Toaca” , creație proprie și a cântat o priceasnă.

Au fost acordate premii și mențiuni: premiul I elevilor: Mihiț Andrei clasa a-VIII-a, Tulea Mihael clasa a-VIII-a;  premiul II elevilor: Mihiț Marius clasa a-VIII-a, Baltă Flavius clasa a-VIII-a; premiul al III-lea elevei: Braica Ionela clasa a-IV-a, mențiuni elevilor: Căldăraș Luca clasa a-VI-a, Dan Eduard clasa a-IV-a, Suciu Darius clasa a-VII-a.

De asemeni fiecare concurent a primit o diploma de participare din partea Liceului “Ioan Buteanu” Gurahonţ, iar din partea Bisericii Ortodoxe Gurahonţ o iconiță și dulciuri.Preotul paroh Moț Dorel a mulțumit conducerii Liceului “Ioan Buteanu” Gurahonţ, juriului  și participanților spunând: iată cu ajutorul bunului Dumnezeu s-a incheiat şi aceasta ediţie care a adus multa bucurie în sufletele tinere ale elevilor, care prin trăirea lor religioasă duc mai departe obiceiurile şi tradiţiile noastre străbune si totodată arată că vor fi credincioşi de nădejde ai Bisericii noastre Ortodoxe.

Moț Aurelian Iulian 

 

print

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*