FUNDAMENTAREA AXIOLOGICĂ ÎN FILOSOFIA CONTEMPORANĂ A DREPTULUI

Lucrarea de faţă are drept ipoteză de studiu ideea că în filosofia contemporană a dreptului, spre deosebire de unele perioade anterioare, eforturile de fundamentare filosofică a dreptului se concentrează în sfera valorilor. Vom încerca să demonstrăm, cu alte cuvinte, că întemeierile de tip naturalist, pozitivist ori formalist sunt considerate tot mai mult ca fiind depăşite, în prim plan venind perspectiva axiologică de fundamentare.

Pornind de la această ipoteză, obiectivele lucrarii se concentrează pe analiza şi funcţiile valorilor (în capitolul I) în general, procedând predominant într-o manieră ce înaintează de la general către particular, pentru a ne concentra apoi pe relaţia dintre valorile juridice şi cele morale (în capitolul al doilea), pe specificul valorilor juridice (capitolul al treilea) şi, în final, pe argumentele de factură întemeietoare din perspectivă axiologică (capitolul al patrulea).

Giorgio del Vecchio considera că filosofia dreptului este disciplina care defineşte dreptul în universalitatea sa logică, cercetează originile şi caracterele generale ale dezvoltării sale interne şi apreciază dreptul după idealul de justiţie afirmat de raţiunea pură. Totodată, Giorgio del Vecchio reliefează cele trei direcţii de cercetare proprii filosofiei dreptului: logică, fenomenologică şi deontologică. Cea dintâi stabileşte noţiunea dreptului ca atare, ca obiect al oricărei cercetări ulterioare; următoarea studiază originea şi evoluţia dreptului; iar ultima stabileşte scopul suprem al justiţiei, prin compararea kantiană a “ceea ce este” (Sein) cu “ceea ce trebuie să fie” (Sollen). Ceea ce “trebuie să fie” implică însă registrul valorilor, al axiologicului. Fiinţa umană devine ca atare doar fiind marcată esenţial de spirit, de complementarea existenţei în sfera fizicului cu existenţa concomitentă în sfera metafizicului sau al suprasensibilului.

Valorile însă nu sunt impasibile faţă de indivizii umani, grupurile sociale etc., despre valori se susţine că acestea, ca să fie definite ca atare, trebuie să concorde aşteptărilor, idealurilor omului, grupului etc. În consecinţă, este corect să se caracterizeze valoarea ca pe un lucru care face parte nu doar din exteriorul omului ci şi din interiorul acestuia, cu alte cuvinte, ca pe un lucru care ţine de interiorul şi exteriorul omului. Chintesenţa valorii constă în comportamentul bipolar al omului: ceva poate reprezenta o valoare doar ca obiect al binelui sau răului, frumosului sau urâtului, dreptăţii sau nedreptăţii, permisivităţii sau interdicţiei, utilului sau inutilului.  

Ţinând seama de astfel de aspecte general filosofice, cu privire la natura şi funcţiile valorilor, în primul capitol al lucrării am abordat unele probleme în legătură cu posibilităţile de definire a conceptului de valoare şi de stabilire a rolului valorilor în societate. De asemenea ne-am preocupat de o analiză cât mai nuanţată a încercărilor de a clasifica valorile. În acest context ideea fundamentală care s-a impus a fost aceea de a diferenţia, în manieră aristotelică, între ceea ce poate fi numit valori fundamentale, pe de o parte, şi valori instrumentale, pe de ală parte. Altfel spus, considerăm că putem vorbi, în primul caz de “valori-scop”, iar în cel de-al doilea caz putem vorbi de “valori-mijloc”.

Pentru a atinge obiectivele pe care le-am propus în lucrarea noastră, în capitolul al doilea, încercăm o comparaţie între valorile juridice şi valorile morale, având în vedere faptul că valorile morale pot constitui un anumit fundal pentru analiza celorlalte tipuri de valori. Abordarea din punct de vedere moral al filosofiei dreptului este o cerinţă fundamentală, în condiţiile în care orice sumar de drepturi şi libertăţi umane este, totodată un sumar subordonat binelui, ca valoare morală supremă. Aşadar, nimic nu poate fi revendicat în sfera dreptului, fără să poarte semnătura moralităţii.

În continuarea analizei noastre, capitolul al treilea se ocupă în mod special de specificul valorilor juridice. În analiza acestui specific am abordat probleme legate de relaţia normă-valoare juridică, aducând în discuţie nu numai opinii din literatura internaţională de specialitate, ci folosind şi unele contribuţii româneşti în domeniu, aceea cum este cea lui Eugeniu Speranţia. De asemenea ne-am concentrat asupra posibilităţilor de clasificare a normelor şi valorilor juridice, pentru ca în continuare să încercăm să circumscriem la ceea ce s-ar putea numi realitatea juridică în raport cu sfera mai largă a realităţii sociale.

Întrucât în lucrare ne-am propus un demers fundaţionist în sfera filosofiei dreptului, ultimul capitol, cel de-al patrulea, încearcă să demonstreze că o tendinţă importantă în dezbaterile contemporane din acest domeniu al filosofiei, este aceea a fundamentării axiologice a dreptului. Pentru a demonstra această susţinere, abordăm prin comparaţie principalele paradigme fundaţioniste din domeniul dreptului, aşa cum sunt cele ale dreptului natural, ale şcolii istoriste, ale orientării pozitiviste şi formaliste.

Aşa după cum sperăm că am reuşit în paginile acestei lucrări, susţinem că ontologia faptelor juridice este puternic impregnată axiologic. Lucrurile stau aşa deoarece orice societate are nevoie de o anumită ordine, iar ordinea implică fără îndoială problema ierarhiei sociale. Problema este că ierarhia socială nu poate fi imaginată în lipsa unei scări a valorilor. Rezultatul analizei noastre cu privire la aceste aspecte este acela că trebuie să distingem între valorile fundamentale din societate şi valorile instrumentale.

O concluzie care se poate desprinde este aceea că analiza valorilor juridice trebuie să presupună ca fundal raportarea la valorile morale. Spre deosebire de abordările naturaliste din acest domeniu, noi am subscris ideii că naturalismul chiar dacă poate pretinde până la un punct că explică moralitatea, el nu reuşeşte însă să explice valorile. Am acceptat ideea că între drept şi morală există o profundă legătură conceptuală, distanţându-ne astfel de orientările pozitiviste, care susţin că dreptul dispune de autonomie conceptuală.

Plecând de la unele idei ale lui Kelsen, am lăsat să se înţeleagă că, în principiu, orice formă de ordine juridică ar trebui să fie conformă moralei. Această idee susţinută şi de către unii naturalişti, credem că este întărită din perspectiva fundamentării axiologice. Lucrurile pot să stea aşa deoarece normele juridice sau chiar sisteme juridice luate în intregul lor au, cel puţin implicit, o pretenţie de corectitudine. Iar pretenţiile de corectitudine vizează, fireşte, morala.

Susţinerea legăturii necesare dintre morală şi drept ne-a condus apoi la ideea unei ontologii stratificate în domeniul dreptului. Astfel, am ajuns la concluzia că trebuie să avem în vedere un prim strat al valorilor instrumentale, şi respectiv, al normelor juridice; suprapus, avem un alt strat, acela al valorilor fundamentale, al valorilor generale. În acest context trebuie să facem observaţia că ar merita studiat mai în profunzime care este mecanismul de trecere între cele două straturi, precum şi mecanismul profund al trecerilor dintre stratul moralei şi stratul dreptului.

Dacă, de exemplu, avem în vedere în prim plan valoarea de Justiţie, se poate observa uşor că este încărcată cu accente morale, adică interferează cu valoarea Binelui, iar după unele pretenţii chiar cu valoarea Adevărului. Dacă trecem însă la stratul de jos, atunci vom vedea că diferitele valori instrumentale, aşa cum le găsim în dreptul comercial, în dreptul familiei, etc. valorile sunt aici subliniat juridice, putând fi detaşate mai mult de cele morale.

Un interes deosebit în ştiinţa dreptului este conferit valorilor dreptate, echitate, justiţie, a căror însemnătate se justifică, prin menirea lor în orientarea şi aprecierea conduitei subiectelor de drept în statul de drept. Valorile mai sus menţionate, deşi, într-adevăr, sunt nişte valori cu multe similitudini, ele nu îşi pierd individualitatea, rămân, în definitiv, valori distincte, acestea urmând a fi socotite ca fundamente ale statului de drept, iar statul de drept este un ţel suprem pe care dorim să îl realizăm.

Ca şi concluzie finală putem afirma că dreptul este un produs complex al societăţii, este o realitate socială, iar afirmaţia că societatea creează legile, decurge pe de o parte din legile vieţii în general, după aceea din legile minţii omeneşti în special, şi în cele din urmă, din însăşi natura şi condiţiile oricărei vieţi sociale.

IOSIF GAL

print

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*