Forin Tripa: Zootehnia românească devine un domeniu strategic prioritar

Deputatul social-democrat de Arad Florin Tripa salută iniţiativa guvernamentală de a plăti în avans, în acest an, subvenţii şi pentru crescătorii de animale. Este pentru prima dată în România când sectorului zootehnic îi este acordată cu adevărarat dimensiunea cuvenită şi i se atribuie la timp prin APIA fondurile necesare pentru aceste plăţi.

„După cum recunoaşte şi directorul general al APIA, a fost un efort imens care nu ar fi fost posibil dacă Guvernul nu aproba la sfârşitul lunii septembrie plăţi pentru ajutoare în agricultură în valoare de 1,8 miliarde de Euro.

Zootehnia este privită strategic drept un domeniu prioritar iar faptul că Executivul girează plafonul de 48,5 milioane de Euro, aferent plăţii directe pentru schema de sprijin destinată sectorului ovine şi caprine, este o dovadă consistentă în acest sens.

Conform datelor oficiale, cuantumul acestei subvenţii se calculează prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile. Cuantumul avansului pe care îl vor încasa oierii este de circa 16 euro/cap de animal. Este pentru prima data când România va începe distribuirea avansului la 16 octombrie şi pentru întâia oară cand vom începe din aceasta toamnă să dăm subvenţii şi la zootehnie.  În ceea ce priveşte crescătorii de bovine, aceştia vor putea primi avans din sprijinul cuplat începând din 15 noiembrie, termenul limită la care se încheie perioada obligatorie de reţinere în fermă a animalelor pentru care au solicitat  acest sprijin.  Ştim cu toţii că sunt probleme deosebit de grele în timpul iernii,  iar crescătorii de  animale trebuie să beneficieze de un tratament egal, pe măsura eforturilor pe care le depun şi a costurilor pe care le inregistrează.”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa

print