FRUMOASA SĂRBĂTOARE A REZERVIȘTILOR MILITARI ARĂDENI

31 mai – Ziua Rezervistului Militar din România – a fost sărbătorită de membrii Filialei Județene „ZIRIDAVA” Arad a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „ALEXANDRU IOAN CUZA” printr-o întâlnire festiv-ceremonială și în același timp sufletist-nostalgică găzduită, ca întotdeauna, de Sala Oglinzilor a Cercului Militar Arad.

După intonarea Imnului de stat al României, președintele rezerviștilor arădeni, general-maior (r) Vasile-Ionel Heredea a adresat cuvântul de bun venit și a prezentat oaspeții de seamă care au onorat invitația amabilelor gazde: reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean, Primăriei municipiului Arad, Arhiepiscopiei, structurilor M.Ap.N. și M.A.I., instituțiilor civice, educaționale, culturale și mass-media din municipiu și județ.

În cuvântările rostite s-a scos în evidență atașamentul total al armatei de rezervă a României la valorile și principiile promovate de armata activă și de conducerea centrală a A.N.C.M.R.R., sintetizate în Jurământul militar și în deviza PATRIE, ONOARE, DEMNITATE (gl.mr.r. Heredea Vasile-Ionel-președinte filială), cooperarea foarte bună dintre asociația rezerviștilor militari și instituțiile administrației publice locale (Molnar Emerich-director Cancelaria Instituției Prefectului, Claudia Boghicevici-vicepreședinte CJA, Călin Bibarț-viceprimar Arad), rolul decisiv al armatei în devenirea națională și creștină a poporului român (ÎPS Timotei-arhiepiscopul Aradului), exemplul de civism și de comportament patriotic al militarilor în rezervă și în retragere (col.magistrat Radu Ilina-prim procuror Parchetul Militar Timișoara), colaborarea eficientă, durabilă și apropiată dintre armata activă și rezerviștii militari (lt.col Daniel Ianchiș-Batalionul 191 Infanterie și lt.col. Georgică Sandu-CMJ Arad). 

Cu această ocazie a fost lansat numărul 9 al revistei STINDARD, editată bianual de Filiala ZIRIDAVA Arad a A.N.C.M.R.R., prezentare făcută elogios de scriitorul Emil Șimăndan.

Apoi, ÎPS Timotei și preotul militar Adrian David au binecuvântat mâncarea și băutura cu care gazdele și-au cinstit invitații, iar îndrăgitul solist Petru Chindriș și formația sa au asigurat antrenul muzical, spre încântarea tuturor participanților.

Un moment emoționant a fost acela când corul Filarmonicii Arad a intrat în sală cântând tradiționalul La mulți ani! pentru toți cei prezenți, dar în special pentru militari pentru că, de mai bine de un an de zile, Cercul Militar le oferă spațiu generos pentru spectacole și repetiții, cât timp Palatul Cultural Arad este în renovare.

Petrecerea a continuat până târziu, amintirile din anii de militărie fiind în prim-planul discuțiilor furtunoase, întrerupte doar de aprige reprize de dans, în care pensionarii militari au demonstrat că au și resurse fizice, nu numai patriotice și sentimentale.

A fost poate cea mai reușită manifestare a noastră din ultimii ani, grație numărului mare de participanți, onoraților invitați și prezenței numeroaselor doamne – colaboratoare, soții și colege. Mulțumesc pe această cale membrilor filialei pentru modul în care se implică în viața asociației, partenerilor sociali din municipiul și județul Arad, din țară și din străinătate pentru tot ce fac pentru noi și împreună cu noi, sponsorilor generoși care ne ajută necondiționat în diverse situații, în general tuturor celor care apreciază la justa valoare corpul de cadre militare în rezervă și în retragere. Astfel de manifestări au fost organizate astăzi și în subfilialele noastre de la Lipova și Ineu, prilej cu care le adresez camarazilor de acolo mulțumiri și felicitări. Vă asigur că odată cu pensionarea rolul nostru nu s-a încheiat, ci continuăm să ne îndeplinim misiunile ca rezervă a armatei, gata oricând să facem față oricărei situații ce ne va chema din nou sub arme. Dea Domnul să nu fie nevoie de noi, să trăim vremuri de liniște și pace, de belșug și prosperitate în frumoasa noastră țară și în frumosul nostru județ” a declarat președintele Filialei Arad a A.N.C.M.R.R., gl. mr.(r) Vasile-Ionel Heredea.

 

BIROUL DE PRESĂ AL FILIALEI JUDEȚENE

“ZIRIDAVA” ARAD A A.N.C.M.R.R.

print

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*