Stoichiţă: Toţi ne simţim umiliţi, lăsăm capul jos, dar am pierdut jucând

Tehnicianul echipei Steaua, Mihai Stoichiţă, a declarat duminică, după înfrângerea, cu scorul de 5-1, din meciul cu Rapid, că se simte umilit, dar a precizat că fotbaliştii săi au pierdut jucând, nu închizând jocul.
 “Toţi ne simţim umiliţi, 5-1 pare o catastrofă, dar nu e o catastrofă. Ne simţim umiliţi, lăsăm capul jos, dar noi am pierdut jucând. Eu n-am venit să pierd cu 1-0 aici, şi n-am închis jocul, pentru că pentru noi era important să joc. Cred că scorul e puţin cam sever pentru că asta a fost realitatea din teren, dar reflectă greşelile din apărare pe care le-am făcut noi”, a spus Stoichiţă.

El a precizat că Steaua a pierdut din cauza “naivităţii din apărare”. “La 5-1 nu ai ce să mai spui. A fost joc în care am fost totuşi prezenţi, dar naivitatea din apărare ne-a costat. Rapid dădea impresia că poate înscrie la fiecare fază. O să fim mai atenţi. A fost doar un meci pierdut, chiar dacă neonorabil, dar sperăm să câştigăm cu Timişoara. Dacă nu, bătaia va fi pentru locul doi”, a afirmat tehnicianul.

Stoichiţă consideră că titlul depinde foarte mult de meciul de luni, dintre FC Timişoara şi CFR Cluj. “Nu ştiu dacă CFR e scăpată în câştigătoare, depinde, noi poate că am scăpat puţin trenul, după meciul de azi. Dar mai îngrijorător pentru mine nu este rezultatul de azi, ci felul în care s-au prezentat unii dintre jucători pe teren. În prima repriză, ziceai că am fost paraşutaţi în apărare, în zona centrală. (…) Nu pot să-l acuz acum pe Tătăruşanu că a greşit, dar după un meci ca ăsta trebuie să faci unele schimbări”, a adăugat Mihai Stoichiţă.

Antrenorul formaţiei Steaua a menţionat că jucătorul Cristian Tănase a jucat foarte bine în zona centrală: “Dar eu îmi menţin părerea că el nu este mijlocaş de bandă. Când l-am mutat în centru a jucat foarte bine, dar în bandă nu, mai ales că a avut şi un adversar greu, pe Săpunaru, şi nu i-a ieşit absolut nicio fază”.

Stoichiţă a spus că dacă s-ar fi temut că va fi demis nu se mai apuca de meseria de antrenor. “Ce consecinţe? De ce să mă tem? Dacă mă temeam nu mă apucam de meserie. Acum încă suntem în cărţi pentru un loc de Liga Campionilor, unde putem să jucăm ori de pe locul întâi, ori de pe locul doi. La Steaua ca antrenor trebuie să fii experimentat. Eu mai rezist, cum să nu? Mulţi vor să ne vadă acum plângând, smulgându-ne hainele de pe noi, dar noi nu facem asta. Suporterilor le cerem scuze pentru ce s-a întâmplat, le spunem că-i aşteptăm la meci în număr cât mai mare la următorul şi sper să ne revenim cât mai repede”, a afirmat tehnicianul.

Mihai Stoichiţă consideră că Steaua nu este o echipă abandonată, după ce la derbi nu a fost susţinută de suporteri şi Gigi Becali a plecat de la stadion în prima repriză. “Steaua nu e abandonată, astea sunt supărări de moment. Abandonată e când plecăm toţi, dar nu acum. În Ghencea e atmosferă frumoasă, şi la ultimul meci a fost creată de cei care iubesc Steaua. E mare discordanţă între ce se întâmplă la tribuna I şi la alte zone şi ce scandează grupul acela de aşa-zişi suporteri”, a explicat antrenorul stelist.

Formaţia Rapid a câştigat, duminică seară, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, cu scorul de 5-1 (4-1), meciul susţinut în compania echipei Steaua, derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I.

print

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*