Ioan Enciu: PE trebuie consultat cu privire la pertinenţa unei propuneri de iniţiativă cetăţenească

Europarlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), a declarat, recent, că PE trebuie să fie consultat de către Comisia Europeană cu privire la importanţa şi pertinenţa unei propuneri de iniţiativă cetăţenească, înainte de începerea elaborării detaliate, de către CE, a unui text legislativ bazat pe o asemenea iniţiativă. Intervenţia lui Enciu a avut loc în cadrul conferinţei Grupului social-democraţilor europeni (S&D) privind “Iniţiativa cetăţenească”, instrument introdus prin Tratatul de la Lisabona pentru a apropia mai mult Uniunea Europeană de cetăţenii săi, prin acordarea acestora, în anumite condiţii, a posibilităţii propunerii de noi legi europene.

Enciu a subliniat atât importanţa iniţiativei cetăţeneşti -“prin care va creşte democraţia participativă în UE”-, cât şi cea a procedurii de codecizie la care participă integral Parlamentul European, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Europarlamentarul român consideră că “viitorul Regulament cu privire la Iniţiativa Cetăţenească, pe care urmează să-l discutăm şi să-l adoptăm, trebuie să includă prevederea ca PE să fie consultat de către Comisia Europeană cu privire la importanţa şi pertinenţa propunerii iniţiativei cetăţeneşti, înainte de începerea elaborării detaliate, de către aceasta, a unui text legislativ bazat pe o iniţiativă cetăţenească”. “Acest lucru este necesar pentru a armoniza, în faza incipientă, elaborarea politicilor europene şi a preveni dublarea sau repetarea iniţiativelor legislative. Ţin să subliniez acest aspect deoarece el a fost menţionat în rezoluţia PE, dar nu şi-a găsit reflectare în propunerea de regulament a Comisiei”, a declarat el.

Evenimentul S&D, numit “Trezeşte-te Bruxelles: Cum pot schimba Europa un milion de oameni (Wake up Brussels: How a million people can change Europe)”, s-a bucurat de o participare la nivel înalt, printre vorbitori fiind Martin Schulz, Preşedintele S&D, Monika Flasikova Benova, vicepreşedinta S&D, coordonatorii acestui Grup politic în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – Claude Moraes, şi respectiv în Comisia pentru afaceri constituţionale (AFCO) – Ramon Jauregui Atondo.  

La dezbatere au participat numeroşi eurodeputaţi, comisarul european pentru relaţii inter-instituţionale şi administraţie, Maros Sefcovic, secretarul de stat spaniol pentru afaceri europene, Diego Lopez Garrido, Preşedintele Asociaţiei Presei Internaţionale acreditate la Bruxelles, Lorenzo Consoli, ziarişti, reprezentanţi ai think tank-urilor active în capitala Belgiei precum şi ai mai multor ong-uri.
 

print

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*